Ce înseamnă ”prietenia”?

Hmm, poate este o întrebare grea, poate este ușoară, însă cel puțin o dată-n viață ni s-a întâmplat să ne întrebăm ce este prietenia. Unele răspunsuri par prea simple, altele… prea complicate, însă în esența lor, reprezintă același lucru. De multe ori, m-am gândit și eu, însă nu am avut răspuns… sau poate am avut, însă nu am știut să argumentez… sau poate am știut, dar nu am avut prieteni. Evident, prietenii sunt peste tot: vecini, colegi, însă puțini sunt cei care ne înțeleg cu adevărat.

Dădusem puțin mai devreme peste un blog extrem de interesant, un blog care aborda prietenia, ca temă, însă comentariile autorului… m-au lăsat rece. Pot să spun că, în viziunea lui, un prieten este acela care te susține când ți-e greu și te ajută în asemenea condiții, însă pentru mine, totul este relativ.

Personal, consider că un prieten nu este acela care stă lângă tine și te ajută să îți faci tema la mate, iar prieten nu este nici cel care te împrumută cu două sute de lei când ai rămas fără bani. Pe ei… îi consider amici, cunoștințe. ”Prieten”, pentru mine este acela pe care îl poți suna și la patru dimineața să îl întrebi ce face, iar după ce te înjură că l-ai trezit, îți spune că și lui îi e dor de tine. Prietenul adevărat este cel cu care poți vorbi orice, oricând, în fața căruia, cuvintele vin sincere, limpezi, calde și pline de încredere. Prietenul adevărat este cel care te și ascultă, nu doar te aude, iar cuvintele pe care le spui sunt înțelese așa cum le gândești. Știi că daca tu esti bucuros, el se bucură pentru tine, iar daca ești trist… te compătimește. Prietenul cel mai bun este cel pe care îl iei în brațe când are nevoie de tine, cel cu care plângi, cel căruia îi spui toate secretale tale… cel care te cunoaște mai bine…chiar mai bine decât o faci tu. El te critică, el îți dă sfaturi constructive, lui îi pasă de tine și te iartă când îi greșești.

Lângă acest om, te simți mereu bine și te bucuri de fiecare dată când ești în preajma lui. În fața lui nu ai nicio mască și demolezi orice zid care te ascunde. Nu îți ascunzi inima sub o baricadă, o lași la vedere când ești cu el, iar el te încurajează să faci lucruri bune, te învață să le faci, iar lucrul ăsta este reciproc.

Cel mai bun prieten al meu a fost – practic – inexistent. Nu am avut încredere în oameni, nu am crezut că mă poate înțelege cineva, nu am avut curajul să mă deschid în fața nimănui. Bineînțeles, nu am fost anti-social, mi-am legat amiciții cu colegii de liceu, cu cei din cartier, însă nu am putut să îmi spun secretele altcuiva, am preferat să le țin în mine. Pentru mine, cel mai bun prieten nu este cel care locuieste vis-a-vis, nici cel cu care am fost în aceeași clasă de la grădiniță până în ultimul an de liceu. Cel mai bun prieten al meu este omul pe care l-am cunoscut pe Facebook. Da, el! Cu el am pierdut nopțile și râdeam de animalele nocturne. El este cel care mă ajută cu sfaturi, el este cel care mă cunoaște, el este cel care mă face să râd. Poate nu este o chimie între noi, poate  nu am avut încredere în el de la început, poate sentimentul a fost reciproc și a durat ceva până să îi câștig încrederea. El este omul pe care l-am luat în brațe când i-a fost greu, iar el este cel căruia îi pasă de mine și mă întreabă dacă am mâncat. Din partea lui primesc opinii și știu că și el le acceptă pe ale mele. Dacă sunteți curioși ce înseamnă prietenia dintre mine și el (să îi spunem F.), gândiți-vă că o vară a fost suficientă să ne facă sa devenim ”cei mai buni prieteni”.

Ca o concluzie, niciodată nu m-am gândit să am încredere în cineva, însă F. m-a făcut să îmi dau seama că m-am înșelat. El mă acceptă așa cum sunt, iar eu îl ador așa cum e. O prietenie nu înseamnă o viață petrecută lângă un om. O prietenie adevărată se poate lega și pe Facebook, iar o vară întreagă te va ajuta să îți dai seama de acest lucru.

P.S.: Recomand WhatsApp-ul :)))

A doua idee: Ne apucăm și noi de învățat?

Primul an de facultate a fost plin de surprize, majoritatea pline de frumusețe, însă s-au găsit și unele aspecte negative, mai ales în sesiune. Bine, faptul că studiez Geografia la o universitate de stat ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri și să ne dăm seama că cele doisprezece examene dintr-o sesiune sunt abolut normale. De fapt, chiar sunt. In fine, cert este că eu nu am fost în stare să le iau pe toate, astfel am avut surpriza să mă trezesc cu câteva restanțe.

Mi-am propus acum câteva săptămâni să mă apuc de învățat, deși dacă stau bine să mă gândesc, mi-am propus imediat după sesiunea de vară să învăț, dar a fost cald… Marea, călătoriile, ieșirile m-au chemat întruna și îmi tot spuneam că este normal să învăț ”mai la toamnă”, dacă uit până atunci? Și se pare că peste trei zile pleaca vara lui Nicole Cherry, iar eu tot nu m-am apucat de învățat.

Dar aseară m-am hotărât! Îmi pun alarma telefonului la ora opt și mă apuc să îmi fac măcar… ordine… în gânduri și… în visuri. Acum să fim serioși, toți știm că vara trece, iar restanțele rămân, dar tot cel mai bine intră cu o seară înainte de examen. Când a început să sune alarma în ureche mea am zis că înnebunesc. Nu se poate să fie adevărat. Toată noaptea am vorbit cu un prieten pe Facebook, am adormit pe la șase, iar la cât de obosit eram nici nu m-am chinuit să întind mâna după telefon să opresc sunetul ăla horror. În fine, cred că s-a descărcat telefonul căci alarma s-a oprit în cele din urmă.

Pe la ora unșpe am reușit să deschid ochii și să mă apuc de blog, dăăă… Am timp și pentru învățat. Bafta și vouă, celor cu restanțe!

Prima idee: un blog

De mult timp am început să scriu pe diferite publicații online sau în chiar reviste și ziare. Tot de mult timp, am o pasiune mare pentru muzică, media și jurnalism. Astfel, am încercat să le combin și să îmi creez propriul blog, un jurnal în care să notez ceea ce consider eu că merită promovat. Așa a luat naștere această pagină. Nu voi înceta să colaborez cu celelalte site-uri, nu; nici nu voi încerca să mă concentrez acestui blog în defavoarea celorlalte.

Să ma prezint, nu? Eu sunt Alex, sunt un viitor geograf și îmi place muzica bună. Nu îmi plac oamenii care nu privesc spre viitor, nu îmi place să mă învârt în cercuri pline de oameni pesimiști. Îmi place să călătoresc, însă îmi plac și senzațiile noi. Urbex și Geocaching sunt două hobby-uri pe care le practic când am timp. Sunt înnebunit după Crăciun, probabil voi scrie despre aceeastă perioadă și în timpul verii și, totodată, îmi place să îmi petrec timpul pe la piscină. Orașul pe care îl iubesc este București, aici este casa mea, însă nu mă las până nu ajung în New York. Am 19 ani, însă eu mă consider mai tânăr, mai… copil. Sunt deschis oricărei provocări și caut lucruri interesante și pline de viață. Bacovia și Nichita sunt poeții mei preferați, ei m-au inspirat în crearea poeziilor. Nu v-am zis, nu? Sunt poet. Scriu poezie, însă îmi place să mă joc și cu proza scurtă.

…cam ăsta sunt eu, însă ne vom cunoaște mai bine pe viitor.

Găsiți un interviu aici: Interviu